De la 1 noiembrie crește prețul participării la Cricova Wine Run

16299988_1808439832743097_6473845408963175046_o

De la 1 noiembrie, costul participării la cursa Cricova Wine Run pentru cetățenii și rezidenții Republicii Moldova s-a mărit cu 150 lei.

Prețul pachetului “Standard”, începând cu 1 noiembrie, pentru cetățenii și rezidenții Republicii Moldova constituie 650 lei. Prețul pachetului “Standard” pentru cetățenii străini rămâne neschimbat, adică este de 100 euro.

Atenție! Prețul pachetului ”Standard” pentru cetățenii și rezidenții Republicii Moldova din 10.01.2018 va ajunge până la 800 lei.

Pachetul “Standard” constă dintr-un rucsac, tricou oficial, medalie de finișer și o porție de vin fiert de la Combinatul de vinuri Cricova, imediat după cursă.

Din 1 noiembrie, costul pachetului “Standard + Degustare” pentru cetățenii și rezidenții Republicii Moldova este de 1150 lei. Prețul pachetului “Standard + Degustare” pentru cetățenii străini rămâne neschimbat și constituie 123 euro.

Atenție! Prețul pachetului “Standard + Degustare” pentru cetățenii și rezidenții Republicii Moldova din 10.01.2018 va ajunge până la 1300 lei.

Pachetul “Standard + Degustare” constă dintr-un rucsac, tricou oficial, medalie de finișer și o porție de vin fiert de la Combinatul de vinuri Cricova, imediat după cursă, precum și o excursie la vinărie, degustare de vinuri alese și un prânz tradițional moldovenesc.

La cursă pot participa toți doritorii echipați cu uniformă sportivă și o lanternă. Pentru cetățenii străini este recomandată asigurarea medicală sportivă. Participanții la cursă trebuie să se familiarizeze cu Regulamentul oficial.

Grăbiți-vă, la această ediție Cricova Wine Run, care va avea loc pe 28 ianuarie 2018, vor putea participa doar 300 de persoane!